„Sport pentru fiecare”- Vouchere pentru sport
Elevii care învață în grădinițele, școlile și liceele de stat din Sectorul 1 primesc începând cu anul școlar 2024-2025 vouchere pentru practicarea sportului în valoare de 250 de lei/lună. Sectorul 1 al Municipiului București derulează, prin intermediul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, proiectul „Sport pentru fiecare”, prin care își propune dezvoltare fără precedent a sportului de masă din Sectorul 1 și oferirea elevilor din această zonă administrativă a unei alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, indiferent de veniturile părinților.
Beneficiarii proiectului sunt elevii din învățământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 1 al Municipiului București în ordinea înregistrării solicitărilor și în limita locurilor disponibile lunar, respectiv a bugetului alocat cu această destinație.
Înscrierile în proiectul pentru acordarea voucherelor pentru sport se fac, de regulă, în perioada 10-20 ale fiecărei luni prin depunerea documentelor la sediul unității de învățământ în care este înscris fiecare elev.
- Să fii elev;
- Să fii înscris în învățământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 1 al Municipiului București;
- Sa fii înscris la o structură sportivă afiliată la Federația Sportivă Națională pe ramură de sport;
- Structura sportivă la care ești înscris să își desfășoare activitatea sportivă în baze sportive proprii sau aflate în folosință pe raza Sectorului 1 al Municipiului București, în condițiile legii.
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 1 sunt:
- Nivel preșcolar: grădinițele nr. 42, 44, 46,47, 50, 52, 97, 116, 122, 203, 206, 222, 248, 251, 252, 283 și Grădinița M.AP.N.nr. 2;
- Nivel preșcolar și ante preșcolar: Grădinița „Steaua”, la această unitate fiind arondată și creșa Zebra Zou;
- Nivel preșcolar, primar și gimnazial: școlile gimnaziale „Sfinții Voievozi”, „I. Heliade Rădulescu”, „Eugen Barbu” „Uruguay”, „Nicolae Grigorescu” „Nicolae Titulescu” și școlile gimnaziale nr. 13, nr. 6, nr. 162, nr. 181, nr. 183, nr. 184;
- Nivel primar și gimnazial: școlile gimnaziale „Nicolae Titulescu”, „Herăstrău”, „Alexandru Costescu”, „Pia Brătianu”, „Titu Maiorescu”, „Vasile Alecsandri”, „Geo Bogza”, „Petre Ispirescu”, „Sf. Nicolae”, „Elena Văcărescu” și școlile gimnaziale nr. 5, nr. 7, nr. 178, nr. 179, nr. 192;
- Nivel liceal teoretic: Colegiul National „Sfântul Sava”, Liceul Teoretic „C-Tin Brâncoveanu” și Liceul Teoretic „George Călinescu”;
- Nivel gimnazial și liceal teoretic: Colegiul Național „I.L. Caragiale”, Colegiul National de Informatică „Tudor Vianu”, Colegiul National „Ion Neculce”;
- Nivel primar gimnazial și liceal teoretic: Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul Teoretic Bulgar „Hristo Botev”, Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță”, Liceul Teoretic Bilingv „Miguel De Cervantes”;
- Nivel preșcolar, primar, gimnazial și liceal teoretic: Colegiul German „Goethe”, Liceul Teoretic „Jean Monnet”;
- Nivel gimnazial și vocațional: Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”;
- Nivel profesional tehnic, teoretic vocațional: Colegiul Tehnic „Media”, Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu”, Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița”;
- Nivel gimnaziu special, tehnic, teoretic, vocațional: Colegiul Tehnic Feroviar „Mihai I”;
- Nivel tehnologic: Colegiul Economic „V. Madgearu”;
- Nivel preșcolar, primar, gimnazial și vocațional: Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”, Colegiul National de Muzică „George Enescu”;
- Nivel teoretic și vocațional: Colegiul National „Aurel Vlaicu”, Liceul „Dimitrie Paciurea”;
- Nivel teoretic, tehnic și vocațional: Colegiul Tehnic De Arhitectură și Lucrări Publice „Ioan N. Socolescu”;
- Nivel tehnic și profesional: Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj”;
- Nivel teoretic, tehnic și profesional: Colegiul Tehnic De Aeronautică „Henri Coandă”;
- Nivel tehnic, profesional și postliceal: Colegiul Tehnic „Mircea cel Bătrân”;
- Nivel postliceal: Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri de Logistică;
- Învățământ special: Grădinița Specială Pentru Hipoacuzici nr. 65, Școala Gimnazială Specială nr. 7, Școala Gimnazială Specială Nr. 8, Școala Gimnazială Specială nr. 10, Școala Gimnazială Specială Pentru Surzi nr. 1;
- Școli gimnaziale de arte: Școala Gimnazială de Arte „Iosif Sava”, Școala Gimnazială de Arte nr.3;
- Clubul Sportiv Școlar nr. 1;
- Clubul Copiilor Sector 1.
Înscrierea în proiectul „Sport pentru fiecare” se face prin depunerea documentelor la unitatea de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 1 al Municipiului București, la care este înscris elevul.
1. cerere pentru acordarea voucherelor pentru sport, formulată de către elevul major sau de către părinții/reprezentantul legal, în cazul elevului minor;
2. dovada că elevul s-a înscris/legitimat la una dintre structurile sportive eligibile;
3. documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al elevului, în cazul părinților naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul elevului adoptat;
4. documente care să ateste calitatea de părinte/reprezentant legal, după caz: certificat naștere, hotărâre judecătorească, etc;
5. declarația pe propria răspundere a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal al elevului minor, după caz;
6. alte documente solicitate de unitatea de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 1, potrivit regulamentului intern, după caz;
7. copie după actul de identitate al elevului major sau al părinților/reprezentantului legal al elevului minor, după caz.
Ghidul solicitantului/beneficiarului voucherelor pentru sport – aici
Cerere pentru acordarea voucherelor pentru sport, formulată de către elevul major sau de către părinții/reprezentantul legal, în cazul elevului minor – aici
Declarația pe propria răspundere a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal al elevului minor, după caz – aici
LISTA UNITĂȚILOR SPORTIVE AFILIATE PROIECTULUI ”Sport pentru fiecare” – la data de 24.09.2025 – aici
CALL CENTER – Beneficiari: 0374.103.772
Cluburi sportive care vor să participe în proiect
Telefon: 0724.225.775/ E-mail: cmindroi@upromania.ro
Lista unităților afiliate proiectului ”Sport pentru fiecare” – aici
Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 – Serviciul Creștere Inteligentă și Sprijin Financiar
Telefon: 0725.217.761
E-mail : sport@impozitelocale1.ro